Acest articol se referă la Virginia, unul din cele 50 de state ale Statelor Unite ale Americii. Pentru alte sensuri vedeţi Virginia (dezambiguizare).
Statul Virginia, conform originalului din engleză, [The] Commonwealth of Virginia (numit astfel după regina Elisabeta I, care a fost cunoscută sub numele de Regina virgină, Virgin Queen) este unul din cele 13 state originare ale Statelor Unite ale Americii care s-au revoltat în 1775 - 1776 contra regimului britanic.
Virginia se găseşte în partea zonei cunoscută ca Sudul Statelor Unite (conform, Southern United States), deşi este uneori inclusă în rândul statelor care formează zona Mid-Atlantic. Este unul din cele patru state ale Statelor Unite care utilizează denumirea de commonwealth. Virginia a fost prima zonă a Americii de Nord care a fost permanent colonizată de Anglia.
Statul Virginia mai este cunoscut şi sub denumirea de alint de Mamă al Preşedinţilor (conform originalului din limba engleză, "Mother of Presidents") întrucât este locul de naştere a opt din cei 43 de preşedinţi ai Statelor Unite: George Washington, Thomas Jefferson, James Madison, James Monroe, William Henry Harrison, John Tyler, Zachary Taylor, şi Woodrow Wilson, mai mult decât oricare din celelalte 49 de state. Virginia mai este de asemenea cunoscută şi sub numele de Mamă a Statelor întrucât porţiunii ale coloniei originale, numită Colony and Dominion of Virginia, au stat la baza formării altor state ale Statelor Unite, West Virginia şi Kentucky, împreună cu porţiuni din statele Ohio şi Indiana.
Pentru detalii, vezi articolul Climatul statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Geografia statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Istoria statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Demografia statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
modifică Legislaţie şi guvern
Pentru detalii, vezi articolul Legea în statul Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Guvernul statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Economia statului Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Transporturile în statul Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
Pentru detalii, vezi articolul Educaţia în statul Virginia, SUAvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
modifică Legături externe
|