Limba turcă.html |
| | | ca | | | de | | | en | | | es | | | fr | | | it | | | nl | | | no | | | pl | | | pt | | | ru | | | ro | | | fi | | | sv | | | tr | | | vo | | |
| |  |
Limba turcă (Türkçe) este o limbă turcică vorbită în principal în Turcia (51,8 milioane), Bulgaria (810.000), Cipru (175.000), Grecia (300.000), România (30.000) şi de către emigranţii turci din Uniunea Europeană (2,5 - 3 milioane).
În Germania există aproximativ 1,5 milioane de vorbitori. Numărul vorbitorilor nativi este estimat la 60 de milioane, iar numărul total de vorbitori la 75 de milioane. Dacă se includ şi alte populaţii care vorbesc cîteva limbi foarte apropiate (azerii, turkmenii, etc.) numărul de vorbitori nativi atinge 100 de milioane şi numărul total de vorbitori 125 de milioane.
Limba turcă vorbită în Turcia (türkçe sau türk dili) face parte din familia de limbi altaice. Înrudirea cu limba mongolă e verosimilă.
Deşi celelalte limbi membre ale familiei de limbi turcice sunt apropiate de limba turcă (mai ales azera, găgăuză şi turkmena), există deosebiri importante în gramatică, vocabular şi fonetică.
Limba turcă este aglutinantă. Foloseşte mai ales desinenţe, iar prefixe foarte puţin.
modifică Fonetica
modifică Alfabetul
Limba turcă în decursul timpului a folosit diferite sisteme de scriere:
- Scrierea Orkhon
- Alfabetul uigur
- Alfabetul arab
Alfabetul arab a fost folosit din secolul al XIII-lea până în data 28 noiembrie 1928, când preşedintele Republicii Turcia de atunci, Mustafa Kemal Atatürk a adoptat scrierea latină ca scriere oficială. Alfabetul latin a fost completat cu literele ı ç ğ ş ö ü.
Alfabetul turc este relativ "fonetic", dar există şi excepţii.
Literele alfabetului:
- a b c ç d e f g ğ h ı i j k l m n o ö p r s ş t u ü v y z
- A B C Ç D E F G Ğ H I İ J K L M N O Ö P R S Ş T U Ü V Y Z
- vocale anterioare: e, i, ö, ü
- vocale posterioare: a, ı, o, u
Vocala â există în cuvintele de origine arabă, se pronunţă ca a lung. Exemplu lâzım (necesar).
Vocala ı se pronunţă ca vocala î din limba română.
modifică Caracteristici
Limba turcă are următoarele însuşiri:
- este aglutinantă, foloseşte sufixe specifice într-o ordine bine definită
- are armonie vocalică: vocala din sufix se potriveşte cu vocala ultimei silabe din rădăcină:ev-de (în casă), ada-da (pe insulă), okul-da (în şcoală)
- atributul precede substantivul: güzel çiçek (floare frumoasă)
- nu există gen gramatical
- ca şi în maghiară semnul pentru plural lipseşte în cazul în care se foloseşte un numeral sau un adverb de cantitate: iki kitap (două cărţi), kitaplar (cărţi) ,kaç kitap var? (câte cărţi sunt?)
- nu prea suportă aglomerarea de vocale
- verbul se află la sfârşitul propoziţiei: Ali Burcu'yu çok seviyor (Ali o iubeşte foarte mult pe Burcu)
În afară de alte limbi turcice limba turcă prezintă însuşiri de bază asemănătoare sau identice cu alte limbi din familia uralo-altaică, precum limba finlandeză, estoniană şi limba maghiară. Ordinea sufixelor şi potrivirea lor se aseamănă cu cea din limba maghiară.
